DECLARAȚII EXCLUSIVE. Paul Surugiu – Fuego, despre consecințele dure ale crizei: ”Artiștii au și vor avea enorm de suferit! Sunt actori, cântăreți care nici nu se pot întreține…”

Publicat: 02/04/2020, 12:16

Criza generată de pandemia de coronavirus îi afectează dur și pe artiștii români, care au fost obligați să-și amâne toate concertele sau spectacolele de teatru. Cunoscutul cântăreț și actor Paul Surugiu – Fuego face un apel pentru salvarea artei românești într-un interviu acordat în exclusivitate pentru GÂNDUL.RO.

„Nimeni nu-și imagina, acum câteva luni, că lumea va trece printr-o astfel de încercare. Cred că dacă ni s-ar fi spus atunci prin ce va trece planeta, am fi râs ca la o glumă bună și dificil de conceput. Cert este că trebuie să fim raționali și să privim fără panică toată această situație. Stăm acasă și ne străduim, pe cât se poate, să ne gândim la viitor, dar să și încercăm să ne adaptăm vremurilor actuale. E dur ce se întâmplă.

Haosul prin care trecem are repercusiuni asupra tuturor. Nu-mi place să transform lucrurile într-o dramă și nici nu vreau sa ma plâng, pentru că nu e cazul, dar artiștii liber-profesioniști au și vor avea enorm de suferit, deși puțini se gândesc la asta. Vedeți voi, noi, artiștii independenți, indiferent de statutul fiecăruia, trăim din munca noastră, ne plătim dările la stat, care nu sunt puține, angajații, ratele și toate producțiile și proiectele, din ceea ce câștigăm direct. Cum totul s-a amânat în prezent, situația nu e prea roz! Și nici după ce va trece această perioadă, nu se vor reabilita multe”, ne-a declarat Paul Surugiu.

La rândul său, Paul Surugiu le recomandă românilor să respecte tot ceea ce transmit autoritățile în această perioadă și insistă asupra faptului că oamenii trebuie să rămână, cât mai mult timp posibil, în casă. Mai mult decât atât, artistul îndeamă la solidaritate și la dragostea de țară: ”Suntem mulți cei care depindem de munca directă. Faptul că trebuie să stăm în casă, e benefic pentru societate, pentru depășirea pandemiei, și încurajez asta, dar fiecare zi care trece face ca lucrurile să se adâncească și mai mult către o problemă reală, fiecare în domeniul lui de activitate. Sunt numeroși actori independenți care nu au spectacole. Cântăreți care nu au evenimente și artiști care nu-și pot exercita profesia și nici nu se pot întreține. Nu sunt în măsură să dau soluții eu, dar cred că trebuie să fim uniți și să ne reorganizăm. Mă gândesc că e cazul, mai mult ca niciodată, să ne pese de țara noastră. Trebuie să mergem în vacanțe în România după ce trece nebunia, să cumpărăm produse românești, să ascultăm muzica noastră, să ne întoarcem către artă, să mergem mai mult la teatru, la operă, la expoziții sau în muzeele naționale.

Acum, mai mult ca niciodată, arta poate avea rol vindecător, poate alina, poate conduce către evoluție și ne poate scoate mai ușor din această situație. Merită să ne ascultăm artiștii noștri, de ieri până azi. Radiourile ar trebui să facă campanii și să difuzeze, pentru mobilizare, muzica noastră românească, atât de specială și plină de înțeles, de la perioada interbelică, la toate genurile care definesc această cultură. Salvarea acestei laturi stă fix în conștientizarea fiecăruia. Uniți, gândindu-ne la țară și la semenii noștri, putem face ca totul să se miște în direcția potrivită. Dragii mei, salvați arta românească, iubind-o, promovând-o cum trebuie! Ea trebuie cunoscută, trebuie să ajungă la oameni așa cum poate nu ajungea înainte de aceste vremuri, fiind, de multe ori, pe nedrept, pusă la colț!”, a mai spus artistul.

Fuego: ”Oamenii au nevoie de simboluri autohtone”

”Eu, în fiecare duminică, de la ora 15.00, fac asta la TVR 2, la „DRAG DE ROMÂNIA MEA!”. Nu mi-e rușine și n-am nici un fel de problemă să promovez valorile noastre. Și știți ce? Fac audiență bună, iar asta înseamnă că oamenii au nevoie de simboluri autohtone, au nevoie de exemple veridice. Dacă toată lumea ar înțelege asta, și am vedea la televizor sau am auzi la radiouri mai mult produs artistic românesc, ne-am reveni mai rapid și am fi și mai puternici.
Și cred că și perioada aceasta de timp liber, de stat în casă, trebuie fructificată pe deplin, cu rațiune. Nu e un concediu prelungit, în care doar lenevim și ne uităm, cu telecomanda în mână, la seriale și filme fără rost. Da, privim producții de calitate, dar putem să aruncăm o privire și la cinematografia românească. Ne putem interesa de arta plastică, de mai toate genurile muzicale, de folk, blues, rock, de toți artiștii mai puțin cunoscuți care-și dau sufletul pe scenă. Putem merge în trecut și putem redescoperi cu alți ochi tot ce România aceasta are mai de preț în arta sa! Putem citi, putem evolua căutând, putem alege informațiile corecte, nu doar să stăm toată ziua și să comentăm pe Facebook.

Eu unul nu mă voi dezice de la toate principiile mele și voi lupta mai mult ca oamenii să înțeleagă că avem mare nevoie de valorile noastre. Repet, ale noastre, reale, înalte, pline de substanță. Acum e momentul să ne salvăm, pe cât se mai poate, arta! Și vă aștept pe toți, să ne descrețim frunțile, pe 7 iunie, la Sala Palatului din București, într-un concert pop-simfonic grandios, cu 130 de artiști pe scenă, alături de Orchestra Metropolitană București și Corul Accoustic, ambele dirijate de Daniel Jinga, dar și de invitați speciali”, a mai afirmat Paul Surugiu – Fuego în exclusivitate pentru GÂNDUL.RO.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Rezultate parțiale alegeri prezidențiale 2024, turul 1. Marcel Ciolacu, pe primul loc. Surpriza de pe...
Gigi Becali, DERAPAJ rușinos la adresa Elenei Lasconi! A spus-o public, ca toată România să...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Secretul succesului suveranistului Călin Georgescu la alegerile prezidențiale. Este la un pas de turul 2|ANALIZǍ
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Simion se pregătește să blocheze alegerile. Reprezentanții AUR au primit ordin să nu semneze procesele...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Au fost publicate REZULTATELE de la ora 22:44. Răsturnare de situație a voturilor! Cine e...
Care este cea mai sănătoasă salată de vinete din România, potrivit lui Dragoș Pătraru
Mircea Geoană, după exit-poll: "Surprinzător și dezamăgitor. Celor mai tineri vreau să le dau ștafeta"
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Referedumul a trecut pragul şi poate fi considerat aproape validat /...
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Anunț șocant despre Ion Iliescu. Ce s-a întâmplat cu fostul președinte al României
Exclusiv. Călin Georgescu: România e o colonie cu cetățeni sclavi
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Marii producători de mașini, nevoiți să plece de pe cea mai mare piață auto din...